REGULAMENT OFICIAL
Campania „Câștigă un tort și un candy bar Hookie pentru evenimentul tău”
1. Organizatorul campaniei
Campania este organizată de Hookie [SC HOOKIES COOKIES SRL], denumită în continuare „Organizatorul”.
Campania se desfășoară în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, precum și cu legislația aplicabilă din România.
2. Perioada de desfășurare
Campania se desfășoară în perioada 17.06.2026 – 28.06.2026, până la ora 23:59.
Participările transmise în afara acestei perioade nu vor fi luate în considerare.
3. Platforma de desfășurare
Campania se desfășoară exclusiv pe platforma Instagram, prin intermediul paginii oficiale @hookie.ro.
Înscrierile în concurs sunt valabile doar prin respectarea mecanismului de participare publicat pe pagina de Instagram Hookie, în perioada menționată în prezentul regulament.
Campania nu este sponsorizată, susținută, administrată sau asociată în niciun fel cu Instagram. Participanții înțeleg că furnizează informațiile necesare exclusiv Organizatorului și nu platformei Instagram.
4. Dreptul de participare
La concurs pot participa persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani, au domiciliul sau reședința în România și respectă prezentul regulament.
Nu au drept de participare angajații Organizatorului și rudele de gradul I ale acestora.
5. Mecanismul concursului
Pentru a se înscrie valid în concurs, participanții trebuie să:
- urmărească pagina oficială de Instagram Hookie;
- lase un comentariu la postarea concursului în care să menționeze evenimentul special pe care urmează să îl sărbătorească;
- distribuie postarea concursului în Instagram Story și să eticheteze pagina Hookie.
Participările incomplete pot fi invalidate.
6. Premiul
Se acordă un singur premiu, constând într-un pachet Hookie cu tort și candy bar.
Premiul este destinat exclusiv unui singur eveniment, organizat în București sau județul Ilfov, pentru maximum 100 de persoane.
În situația în care evenimentul depășește 100 de persoane, diferența de cost aferentă numărului suplimentar de persoane poate fi achitată separat de către câștigător, conform ofertei furnizorului.
Pachetul include:
- 1 x tort festiv cu compoziție la alegere, decorat standard, conform modelului prezentat în imaginea de mai jos (baza machetă, etajul real – aprox 2 kg) pentru momentul festiv
- Până la 100 x felii de tort (din tortul de servire dreptunghiular, porționabil în funcție de numărul de persoane)
- Până la 683 x mini prăjituri din selecția noastră:
- Transport
- Închiriere suporți
- Amenajare



Cantitățile finale fiind ajustate în funcție de numărul de participanți, fără a depăși limita de 100 de persoane acoperiți de premiu.
Valoarea estimativă a premiului este de 8620 lei pentru 100 de persoane.
Premiul nu poate fi înlocuit cu bani sau transferat.
6.1. Impozitarea premiului
Organizatorul va calcula, reține și vira impozitul aferent premiului, dacă este cazul, conform prevederilor Codului Fiscal din România. Participanții sunt informați că premiul poate fi supus impozitării potrivit legii.
7. Desemnarea câștigătorului
Câștigătorul va fi desemnat prin tragere la sorți, dintre toate înscrierile valide, utilizând o platformă online de extragere aleatorie a comentariilor, care asigură transparența și randomizarea selecției.
Anunțarea câștigătorului va avea loc în data de 29.06.2026 pe pagina oficială de Instagram Hookie, în stories și în descrierea postării prin actualizarea acesteia.
8. Validarea câștigătorului
Câștigătorul trebuie să transmită datele necesare validării prin mesaj privat în termen de 72 de ore.
În caz contrar, Organizatorul poate desemna un alt câștigător.
9. Condiții de utilizare a premiului
Premiul poate fi utilizat exclusiv pentru un eveniment desfășurat în perioada 15.07.2026 – 30.12.2027, în limita disponibilității Organizatorului.
Detaliile finale vor fi stabilite de comun acord. Solicitările suplimentare pot fi onorate contra cost.
10. Prelucrarea datelor cu caracter personal – GDPR
Datele furnizate vor fi utilizate exclusiv pentru validarea participării și acordarea premiului, conform legislației aplicabile.
Operatorul de date este SC HOOKIES COOKIES SRL, cu sediul în str. Grigore Manolescu 7A, Corp C, sector 1, București.
Datele sunt prelucrate exclusiv pentru: înscrierea în campanie, validarea participanților și acordarea premiului.
Temeiul legal al prelucrării este consimțământul participantului și executarea regulamentului campaniei.
Datele vor fi păstrate pe durata campaniei și maximum 30 de zile după finalizarea acesteia, cu excepția situațiilor prevăzute de lege.
Participanții beneficiază de dreptul de acces, rectificare, ștergere, restricționare, opoziție și portabilitatea datelor, conform GDPR.
Pentru exercitarea drepturilor, participanții pot contacta Organizatorul la: comenzi@hookie.ro
11. Limitarea răspunderii
Organizatorul își rezervă dreptul de a elimina participanții care încearcă fraudarea concursului sau folosesc un limbaj ofensator.
12. Încetarea sau modificarea campaniei
Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica regulamentul sau de a întrerupe campania, cu informarea prealabilă a participanților.
13. Dispoziții finale
Participarea la această campanie implică acceptarea integrală și necondiționată a prezentului regulament.
Prezentul regulament este guvernat de legea română.
Eventualele litigii vor fi soluționate de instanțele competente din România.

